Juriul unui tribunal federal din statul Delaware l-a găsit pe Hunter Biden vinovat pentru două acuzații de fals în declarații în vederea obținterii unei arme de foc și pentru deținere ilegală a unei arme de foc. Jurații au stabilit că fiul președintelui a completat un formular în care a indicat în mod fals că nu a consumat droguri atunci când a cumpărat un revolver Colt Cobra în octombrie 2018, și a deținut arma de foc în timp ce consuma substanțe interzise.

Două dintre capetele de acuzare implică pedepse de 10 ani de închisoare, iar al treilea o pedeapsă de maxim cinci ani, ceea ce înseamnă că Hunter Biden riscă până la 25 de ani de închisoare. De asemenea, pentru fiecare cap de acuzare, acesta ar putea fi amendat cu câte 250.000 de dolari. Este posibil să primească o pedeapsă mult mai mică decât cea maximă, având în vedere că este la prima abatere. Urmează să fie stabilită data când judecătorii vor anunța sentința, însă CNN scrie că aceasta ar putea fi dată în octombrie, chiar înainte de alegerile din SUA.

Este pentru prima dată în istoria SUA când o rudă de gradul 1 a unui președinte în exercițiu este găsită vinovată. Procesul are loc în contextul în care Joe Biden candidează pentru un nou mandat, existând riscul ca decizia în cazul lui Hunter să-i afecteze campania împotriva lui Donald Trump.

Surse alternative: NBC, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday