Pavel Marian a câștigat cursa pentru președinția Consiliului Județean cu 53% din voturi, la mare distanță în fața lui Telehuz Dragoș-Costin (PNL), 20%. În cadrul Consiliului Județean, PSD a obținut 48% din voturi, PNL 23% și AUR 13%. 

La Primăria Municipiului Slobozia, Potor Dănuț-Alexandru a obținut un nou mandat de primar, cu 41%. Este urmat de candidatul Soare Dragoș (PNL), 35%.

 

Pentru Consiliul Județean Ialomița candidează în acest an opt partide, iar toate au propus și câte un candidat pentru funcția de președinte al acestuia.

  • Telehuz Dragoș-Costin (PNL)
  • Oancea Silviu-Florin (AUR)
  • Pavel Marian (PSD)
  • Costea Adrian (PAD)
  • Peiu Grigore-Adrian (S.O.S)
  • Gae Ionel (PUSL)
  • Dubălaru Eugen-Ionuț (ADU)
  • Caragață Florin (PLEU)

La nivelul Municipiului Slobozia, sunt opt candidați la funcția de primar, dintre care șapte propuși de partide și un candidat independent.

  • Tănăsescu Mihai-Andrei (ADU)
  • Soare Dragoș (PNL)
  • Radu Paroș-Mihăiță (AUR)
  • Potor Dănuț-Alexandru (PSD)
  • Musgoci Nina (PPQ)
  • Gae Ionel (PUSL)
  • Bocioagă Iuliu-Ciprian – candidat independent
  • Boancă Rodica (PLEU)

La alegerile locale din septembrie 2020 au votat 50,44% din cei 229 mii de cetățeni cu drept de vot înregistrați pe listele permanente din Județul Ialomița, iar în Slobozia, unde sunt înregistrați 43 de mii de votanți, prezența a fost de 37,65%. În schimb, la alegerile europene din mai 2019, prezența a fost de 42,50% la nivelul județului și de 47,74% în Slobozia.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday