Potrivit unui comunicat de presă emis de OMV Petrom, tranzacția vine în completarea celei anunțate la începutul acestui an, pentru achiziția unui pachet de 50% din acțiunile Electrocentrale Borzești, care deține proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW.

Tranzacțiile vor fi finalizate cel mai probabil în a doua jumătate a anului 2024. Noile proiecte au deja asigurat accesul la rețeaua națională de transport a energiei electrice, precizează OMV Petrom.

Proiectele vor fi dezvoltate, construite și operate în parteneriat cu Renovatio. Astfel, cei doi parteneri vor deține o capacitate comună totală instalată de peste 1,1 GW până în 2030.

Proiectele pentru reducerea amprentei de carbon, a noastră si a clienţilor noştri, sunt o componentă centrală a strategiei noastre. Circa o treime din investiţiile de 11 miliarde de euro până în 2030 vor fi alocate proiectelor cu conţinut redus şi zero de carbon“, a transmis reprezentantul OMV Petrom.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday