UPDATE: OpenAI a informat că a rezolvat eroarea care a provocat problemele de funcționare pentru chatbot. Totuși, compania nu a menționat nimic despre cauza sau amploarea incidentului.

Știrea inițială: Utilizatorii din toată lumea au început să raporteze probleme de funcționare pentru chatbot după ora 9:30 (ora României), în timp ce vârful sesizărilor a fost înregistrat în jurul orei 10, conform platformei DownDetector. Utilizatorii au sesizat probleme de funcționare și pe rețele sociale X sau Thdreads.

Pe unul din site-urile sale, OpenAI a informat că a identificat eroarea și că lucrează pentru a o soluționa. Nu este clară amploarea problemei. Chatbotul ChatGPT are peste o sută de milioane de utilizatori la nivel mondial.

Sursă alternativă: TechCrunch

Foto: captură downdetector, Rokas Tenys | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday