Pe baza rezultatelor sondajului, YouGov a estimat că Partidul Laburist, acum în opoziție, va obține peste 400 de locuri în viitorul legislativ, iar Partidul Conservator aproximativ 140 de locuri, acesta fiind cel mai slab rezultat din 1906 până în prezent.

Alegerile generale convocate pentru 4 iulie sunt primele după ce Marea Britanie a părăsit oficial Uniunea Europeană, la 1 februarie 2020. La precedentul scrutin, din toamna anului 2019, Partidul Conservator și-a construit campania electorală pe tema Brexitului. De altfel, sloganul său, promovat puternic de fostul lider al formațiunii, Boris Johnson, a fost “Get Brexit Done”. După scrutin, conservatorii au obținut 365 de mandate, peste cele 326 necesare pentru a avea majoritate, în timp ce laburiștii au obținut doar 202 locuri, conform datelor agregate de Arhiva Camerei Comunelor.

Conform răspunsurilor celor 58 de mii de participanți, YouGov mai anticipează că niciun candidat conservator nu va obține 50% din voturi în circumscripția sa, iar laburiștii vor înregistra câștiguri în toate regiunile Angliei. Totodată, conservatorii de rang înalt ca Grant Shapps, actual ministru al Apărării, sau Penny Mordaunt, liderul Camerei Comunelor, își vor pierde mandatele de parlamentari.

Răspunsurile la un sondaj similar din aprilie arătau că Partidul Laburist ar fi obținut 403 locuri, dacă în perioada respectivă ar fi avut loc alegeri generale. O constantă a acestor sondaje este că laburiștii au un avans de circa 20 de puncte procentuale.

Sursă: Reuters

Foto: Chris Dorney | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday