Cel puțin 20 de persoane din statul american Oregon au fost diagnosticate cu otrăvire paralitică cu crustacee (PSP), cauzată de o toxină produsă de alge (saxitoxină), după ce au consumat sau au intrat în contact cu diferite tipuri de crustacee. 

Nivelul ridicat de toxină a fost identificat inițial pe coasta centrală și nordică a statului pe 17 mai. Acum, părți ale coastei au fost închise, pentru ca specialiștii să poată recolta scoici și stridii pentru a preleva probe necesare testelor de laborator. Washington, statul vecin, a închis, de asemenea, coasta Pacificului.

Saxitoxina este o substanță otrăvitoare, produsă de alge, care poate fi prezentă în mai multe tipuri de crustacee, cum ar fi scoici, midii, stridii, precum și anumite tipuri de pești și crabi. Este una dintre cele mai puternice toxine produse în mod natural și afectează modul de funcționare al neuronilor, ducând la paralizie. PSP este cea mai comună și cea mai gravă formă de intoxicație cu crustacee. Apare în întreaga lume, dar este cel mai frecventă în apele temperate de pe coastele Atlanticului și Pacificului din America de Nord.

Potrivit specialiștilor, persoanele care consumă crustacee contaminate cu un nivel ridicat de saxitoxină încep să se simtă rău în decurs de 30 – 60 de minute. Printre simptome se numără amorțeala la nivelul gurii și buzelor, vărsături și, în cazuri grave, dificultăți de respirație și bătăi neregulate ale inimiii. Nu există un antidot pentru PSP, iar în cazurile grave pacienții trebuie să fie conectați la ventilatoare mecanice pentru a putea respira. De asemenea, specialiștii atrag atenția asupra faptului că gătirea sau congelarea crustaceelor nu elimină toxinele și, prin urmare, nu le face sigure pentru consum.

Sursă: Sky News 

Sursa foto: Kolotype | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday