Potrivit datelor Ministerului ucrainean al Justiției, până acum au fost depuse 4.564 de cereri de înrolare, din care 1.700 de deținuți au trecut de controalele medicale și au primit aprobarea instanței. Reuters scrie că Ucraina, cu o populație totală de circa 38 de milioane de locuitori, a avut dificultăți în a recruta suficienți soldați, mai ales pentru infanterie.

După doi ani și trei luni de război, militarii sunt depășiți numeric și epuizați și va dura, probabil, luni întregi până când va fi pregătit un număr semnificativ de oameni noi care să poată lupta. Doi din recrutorii Armatei Ucrainene au declarat pentru Reuters că moralul deținuților este “în general ridicat”. Unul din ei a explicat că această categorie de recruți este încadrată în unități separate și este supravegheată foarte atent.

Guvernul le-a acordat deținuților posibilitatea de a le șterge pedepsele, dacă aceștia se înrolează în armată și servesc fără permisie, până la finalul războiului. Nu sunt vizați de aceste prevederi cei condamnați pentru uciderea a cel puțin două persoane, pentru uciderea persoanelor în accidente rutiere dacă au condus sub influența alcoolului, pentru infracțiuni sexuale, trădare și fapte de corupție.

Reuters dă exemplu grupului de mercenari Wagner, care în primele luni de război a recrutat mii de prizonieri ruși, cărora le-a permis grațierea dacă rezistă pe front timp de șase luni. De atunci, Ministerul rus al Apărării a continuat recrutările, pentru formațiunea proprie cu numele de “Storm-Z”.

Articolul integral la Reuters

Foto: Serhii Bobok | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday