Contextele create de pandemia de Coronavirus și războiul din Ucraina au ajutat la intensificarea acțiunilor guvernelor pentru tranziția la sursele de energie “curată”, în condițiile în care țările au fost din ce în ce preocupate de securitatea lor energetică. Totuși, aceste impulsuri nu au mai stimulat guvernele și în 2023, se arată în raportul anual al grupului REN21 din Paris, o rețea care studiază politicile privind energia din surse regenerabile.

Până la sfârșitul anului trecut, doar 13 țări, printre care SUA, India și China, au pus în aplicare politici privind sursele de energie “verde” care vizează clădirile, industria, transporturile și agricultura. Ca urmare a acestui fapt, doar 12,7% din energia consumată în sectoarele menționate a provenit din surse “curate”.

Mai multe țări chiar au dat înapoi în ceea ce privește angajamentele de mediu. Din cele 69 care au obiective privind energia din surse regenerabile, doar 17 le-au prelungit și în anii viitori, potrivit Reuters, care citează concluziile evaluării.

Raportul a atras atenția asupra faptului că țările au întârziat cu implementarea reformelor, iar subvențiile de miliarde de dolari pentru combustibili fosili, acordate în special în agricultură și industrie, dar și ieftinirea acestora, au întârziat tranziția. 

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday