Tranzacția dintre Shell și Exxon și start-up-ul Viaro Energy din Marea Britanie ar marca cel mai recent pas dintr-o retragere constantă a marilor companii de petrol și gaze din bazinul mării Nordului. Anterior, Exxon și-a vândut majoritatea activelor din centrul și nordul Mării Nordului către Neo Energy în 2021, iar americanii de la Chevron au anunțat la jumătatea lunii mai că își vând ultimele active deținute în regiune, după o prezență de 55 de ani. Shell rămâne unul dintre principalii producători din Marea Nordului, operând mai multe zăcăminte.

Potrivit unor informații Reuters, decizia de vânzare a instalațiilor Clipper și Leman Alpha din Marea Nordului, pe care Exxon și Shell le dețin în comun din anii ‘60, vine pe fondul reorientării către “perspective mai noi și mai profitabile”. 

Producția din Marea Nordului a suferit un declin constant în ultimele două decenii, deoarece marile companii petroliere au ales să investească în active mai profitabile. Cu toate acestea, situația a servit ca oportunitate pentru jucătorii mai mici de a intra pe piață, cum ar fi Viaro Energy, compania care va prelua Clipper și Leman Alpha. 

Acordul cu britanicii de la Viaro este aproape de a fi finalizat, dar nu există garanții că va fi și semnat, a declarat una dintre surse pentru publicația britanică. Shell, Exxon și Viaro Energy au refuzat să comenteze.

Sursă: Reuters

Foto: Julian Walters | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday