UPDATE: ISU Bihor transmite că toate cele patru persoane aflate în autoturism au decedat, ca urmare a impactului.
La locul accidentului au fost trimise cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, Detașamentului 1 de Pompieri Oradea și Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD tip B2, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje al Serviciului de Ambulanță Județean.
Știrea în forma inițială: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1, localitatea Uileacu de Criș, județul Bihor, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion. În urma impactului au rezultat 4 victime din autoturism, dintre care 2 persoane au decedat, iar celelalte 2 se află în evaluare medicală. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.