În ultimele 24 de ore, temperaturile au depășit 52,2 grade Celsius într-un oraș din sudul Pakistanului, apropiindu-se de recordul istoric de 54 de grade, potrivit Departamentului de Meteorologie din Pakistan. Aceasta este cea mai ridicată valoare din acest an, în condițiile în care vara încă nu a început. Meteorologii explică faptul că temperatura ridicată a fost determinată de un val de caniculă în curs de desfășurare și prognozează că canicula va afecta și alte zone, inclusiv Karachi – cel mai mare oraș din Pakistan.

Temperaturile extreme din Asia din ultima lună s-au agravat, cel mai probabil, din cauza schimbărilor climatice. “Pakistanul este a cincea cea mai vulnerabilă țară la impactul schimbărilor climatice. Am fost martorii unor ploi peste normal, cu inundații”, a explicat un purtător de cuvânt al prim-ministrului pentru climă.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday