În prima sa vizită oficială în Spania, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat într-o conferință de presă alături de premierul spaniol Pedro Sanchez, că cele două state au încheiat un acord bilateral de apărare, care prevede ajutor militar, financiar și umanitar. 

Acordul prevede furnizarea de echipamente militare moderne pentru utilizări terestre, aeriene, navale și de altă natură, “acordând prioritate nevoilor cheie de capacitate ale Ucrainei și punând accentul pe mijloacele maritime pentru a proteja rutele de export de alimente ale Ucrainei”, a spus Sanchez, fără a oferi alte detalii. 

Valoarea echipamentelor militare furnizate kievului de Spania se ridică la un miliard de euro. Conform presei spaniole, urmează să fie trimise 19 tancuri Leopard 2A4 (foto) și doar 12 rachete Patriot (fără lansatoare), precum și alte arme fabricate în Spania, echipamente antidronă și muniție.

Sanchez a spus că Spania furnizează deja rachetele Patriot Ucrainei. În timpul conferinței, premierul spaniol a declarat: “Președintele Zelenski le cere aliaților sisteme Patriot, platformele necesare pentru a lansa rachete, iar noi vom discuta cu aliații pentru a stabili detaliile. Noi vom pregăti tancuri Leopard care vor fi trimise în Ucraina și muniția necesară”.

Zelenski a declarat luna aceasta că aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, atrăgând atenția, din nou, asupra necesității sistemelor Patriot. El a spus, de asemenea, că face presiuni asupra partenerilor pentru a se implica mai direct în război. 

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday