Un ucrainean din domeniul informațiilor a declarat pentru agenția Reuters că o dronă a vizat un radar rusesc de avertizare timpurie, de tip “Voronej M”, în apropierea orașului Orsk din regiunea Orenburg care se află la granița cu Kazahstan și la circa 1.500 de kilometri distanță de Ucraina. 

Persoana, care a făcut declarația sub protecția anonimatului, a precizat că atacul a fost efectuat duminică de către agenția de spionaj militar a Ucrainei, însă nu a spus dacă radarul a fost sau nu avariat. Kremlinul nu a avut o reacție oficială, însă presa locală rusească a scris că o dronă a căzut, duminică, în Orenburg, și că nu au fost victime sau pagube.

“Voronej M” are o rază de acțiune de până la 6.000 de kilometri și este conceput pentru a detecta ținte spațiale și aerodinamice, inclusiv rachete balistice și de croazieră.

În ultimele luni, Armata Ucraineană s-a bazat din ce în ce mai mult pe dronele cu rază lungă de acțiune pentru a ținti obiective militare și energetice rusești, în special rafinării de petrol, în condițiile în care războiul a intrat în cel de-al treilea an.

Surse alternative: Reuters, Pravda

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday