Compania de stat Alaska Gasline Development este acuzată că a propus implementarea unui proiect foarte poluant de export de gaze naturale, în valoare de 38,7 miliarde de dolari. Conform tinerilor implicați în proces, acesta ar contribui la producerea, timp de decenii, cu până la de trei ori mai multe emisii cu efect de seră decât în prezent. Proiectul se numește Alaska LNG și constă în construirea unei stații de tratare a gazelor, a unei conducte ce se va întinde pe aproape 1.300 de kilometri și a unei fabrici de lichefiere în Peninsula Kenai, care ar urma să pregătească gazul pentru exportul în Asia. 

Conform The Guardian, tinerii care au intentat procesul spun că sunt “deosebit de vulnerabili și sunt afectați în mod excesiv de daunele climatice care ar fi cauzate de proiectul Alaska LNG”. Totuși, în 2014, statul Alaska a adoptat o legislație care permite implementarea până la sfârșit a proiectului. 

În procesul de acum, tinerii, cu vârste cuprinse între 11 și 22 de ani, fac referire chiar la prevederea din 2014, despre care susțin că încalcă două secțiuni din Constituția statului: dreptul la resurse naturale protejate pentru “generațiile actuale și viitoare” și dreptul ca guvernul să nu încalce libertatea, viața și proprietatea. 

Tinerii din acest caz sunt reprezentați de Our Children’s Trust, o firmă de avocatură non-profit, care a câștigat, anul trecut, în procesul climatic din Montana. Acesta a început în 2020 când 16 tineri au dat în judecată autoritățile statului, deoarece au considerat că li s-a  încălcat dreptul de a trăi într-un mediu sănătos, prin adoptarea unei politici favorabile industriei combustibililor fosili. 

Sursă: The Guardian 

Foto: Jeanninebryan | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday