Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a transmis că primele suspiciuni au apărut în urmă cu o lună, când un băiat de 15 ani le-a povestit psihologilor că a fost abuzat sexual de către un angajat al DGASPC, paznic în cadrul instituției. La sfârșitul săptămânii trecute, mai mulți copii au fost audiați de echipe de psihologi și s-a confirmat faptul că șase dintre ei și un tânăr ajuns la majorat (dintre care cinci aflați în sistemul de protecție specială și doi elevi ai unei școli speciale din Mehedinți) au fost violați și abuzați sexual.

Potrivit DGASPC Mehedinți, cazul a fost semnalat Poliției imediat după ce minorul a dat detalii psihologului, iar în aceeași zi a fost dispusă și constituirea unei comisii de disciplină la nivelul instituției, pentru cercetarea angajatului în cauză, care în acest moment se află în arest prevenitiv. În același caz a mai fost arestat preventiv și un instructor educator al școlii speciale din Drobeta Turnu Severin.

Președintele autorității a transmis că “este un caz absolut îngrozitor (…) și am speranța că organele de cercetare penală vor stabili cât mai curând ce s-a întâmplat acolo și cei vinovați vor fi trași la răspundere. De asemenea, cred că e nevoie de o revizuire urgentă a procedurilor aplicate în cazul selecției și a verificării personalului care intră în contact cu minorii îngrijiți în serviciile sociale de tip rezidențial ale DGASPC-urilor, precum și de o mai mare atenție atunci când se fac efectiv aceste recrutări de personal. Este absolut inacceptabil ca astfel de situații să aibă loc în sistemul de protecție specială, mai ales că, din ce am înțeles, abuzurile asupra copiilor au început cu mai mult timp în urmă“.

Sursa: Comunicat Autoritatea pentru Protecția Copilului

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday