Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, care intră în vigoare azi, de la ora 16:00, până mâine dimineațăÎn Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și sudul Crișanei se vor manifesta intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50-70 km/h), averse torențiale, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Începând de miercuri dimineață și până joi la ora 10:00, avertizarea de Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă se extinde și se va manifesta în Banat, Oltenia, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Munteniei, precum și în zona Carpaților Occidentali.

Se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25-30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Meteorologii transmit că manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday