Oamenii de știință spun că descoperirea are un potențial deosebit în cercetarea cancerului de sân, întrucât păstrarea țesutului mamar, timp de cel puțin o săptămână, îi poate ajuta să identifice noi tratamente, chiar și fără a fi nevoie ca ele să fie testate pe animale. 

Cei implicați în cercetare au conchis că, în soluție, țesutul își păstrează structura, tipurile de celule și capacitatea de a răspunde la medicamente. Pe parcursul demersului au fost folosite mai multe formule, cea mai eficientă fiind VitroGel. Studiul a fost publicată în Journal of Mammary Gland Biology and Neoplasia. 

Dr. Hannah Harrison, de la Universitatea din Manchester, a declarat că, în prezent, există unele metode prin care riscul de dezvoltare a cancerului de sân să fie redus, însă acestea nu sunt eficiente pentru toate pacientele: “Noua abordare înseamnă că putem începe să stabilim ce medicamente vor funcționa pentru care femei, măsurând impactul acestora asupra țesutului viu. Acest lucru înseamnă că femeile pot lua cel mai eficient medicament pentru structura lor genetică particulară”.

Dr. Harrison a mai explicat că pot fi testate tratamente pentru prevenirea bolii sau tratarea acesteia și poate fi examinat modul în care anumiți indicatori, precum densitatea sânilor, reacționează la anumiți hormoni sau substanțe chimice. 

La nivel global, cancerul de sân este a doua cea mai frecventă formă de cancer, reprezentând 11,6% din cazurile nou-diagnosticate, după cancerul pulmonar, care reprezintă 12,4% din cazurile noi, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Un studiu al Universității din Oxford a arătat că, față de acum 20 de ani, riscul de deces în urma cancerului de sân a scăzut cu 66% la femeile care au fost diagnosticate timpuriu. În Marea Britanie, 76% dintre paciente trăiesc zece ani sau mai mult, după diagnostic.

Sursă: The Guardian

*foto cu caracter ilustrativ/sursa: motortion | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday