Update: Capsula New Shepard, care a transportat un echipaj format din șase persoane, s-a întors pe Pământ, după ce a decolat la 17:36 (ora României). 

În timpul misiunii, capsula a atins o viteză de peste trei ori mai mare decât viteza sunetului (peste 3.000 de kilometri pe oră). Racheta a înălțat capsula dincolo de linia Kármán, o zonă situată la 100 de kilometri deasupra suprafeței Pământului, recunoscută ca fiind altitudinea la care începe spațiul cosmic. Pentru câteva minute, cei șase membri ai echipajului au  experimentat imponderabilitatea și au putut privi Pământul prin ferestrele cabinei.

Lansarea a urmat succesului unei misiuni fără echipaj care a avut loc în decembrie – primul zbor al programului New Shepard de la accidentul din 2022.

Știrea în forma inițială: Compania lui Jeff Bezos a lansat misiunea NS-25 de la Launch Site One, în vestul Texasului. Racheta transportă șase persoane, între care Ed Dwight, fost căpitan al Forțelor Aeriene SUA, în vârstă de 90 de ani, și cinci turiști.

Este primul zbor cu echipaj al unei nave Blue Origin din ultimii doi ani, după ce în septembrie 2022, la încercarea de lansare, racheta New Shepard a luat foc. Anul trecut, Administrația americană a Aviației și-a încheiat investigația legată de incident și a cerut companiei să efectueze 21 de acțiuni corective, inclusiv o reproiectare a motorului și “schimbări organizaționale”.

Misiunea de astăzi este al șaptelea zbor cu echipaj uman, prin care pasagerii pot observa curbura Pământului prin ferestrele mari cu care sunt dotate rachetele și pot, pentru o scurtă perioadă de timp, să se bucure de imponderabilitate. 

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday