“După aproape un deceniu la OpenAI, am luat decizia de a părăsi compania. Traiectoria acesteia a fost aproape miraculoasă și sunt încrezător că OpenAI va construi AGI [inteligența generală artificială – n.r.] care este atât sigură, cât și benefică sub conducerea lui Sam Altman (…). Sunt încântat de ceea ce urmează pentru mine, un proiect personal despre care voi împărtăși detalii la momentul potrivit”, a scris Ilya Sutskever pe Twitter, la doar o zi după ce compania a lansat GPT-4o, un upgrade considerat semnificativ al ChatGPT.

Născut în Rusia și crescut în Israel, Sutskever (39 de ani) s-a implicat, în urmă cu șase luni, în lovitura eșuată de a-l înlătura pe Sam Altman de la conducerea OpenAI. Ulterior el s-a restras din Consiliul de Administrație dar a rămas cercetător-șef, poziție din care va fi acum înlocuit de Jakub Pachocki, care a coordonat proiectul GPT4.

Sutskever este considerat unul dintre cei mai importanți cercetători din lume în domeniul machine learning.

La rândul său, Altman a scris pe Twitter că “momentul este unul foarte trist pentru mine; Ilya este de departe una dintre cele mai mari minți ale generației noastre, o lumină călăuzitoare a domeniului nostru și un prieten drag. OpenAI nu ar fi ceea ce este fără el”, a scris el.

Inteligența Artificială Generală (AGI), încă neatinsă de nimeni, dar la care lucrează peste 70 de companii din toată lumea, este definită ca fiind capacitatea unui computer de a învăța și de la raționa la nivel uman sau peste acesta. Conceptul în sine este unul controversat, numeroși cercetători considerând că aceasta nu va putea fi niciodată atinsă, iar alții considerând că, dacă va fi atinsă, ar putea fi periculoasă pentru umanitate.

Sursă alternativă: FT

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday