Raportul întocmit de autoritățile germane arată că numărul de atacuri cibernetice a crescut îngrijorător de la an la an. În 2023, față de anul precedent, creșterea a fost de 28%, iar, spre comparație, creșterea fusese de doar 8% în 2022 față de 2021. Directorul general al Bitkom, Asociația pentru industriile digitale din Germania, a declarat că 80% dintre companiile germane vizate de atacurile cibernetice au fost victime ale furtului de date, spionajului sau sabotajului. Totodată, numărul atacurilor cibernetice comise de hackeri din China a crescut cu 50%, în ultimii doi ani. 

Directorul Bitkom a explicat că majoritatea atacurilor sunt comise de oameni coordonați de serviciile de informații ale unor state. Acesta a adăugat, însă, că sunt și acei hackeri care caută bani sau vor să provoace daune infrastructurii critice, dar și unii care doar “vor să se distreze”.

Ministrul federal de Interne al Germaniei, Nancy Faeser, a declarat că “nivelul amenințării în domeniul securității cibernetice rămâne ridicat”, în cadrul prezentării raportului național privind criminalitatea cibernetică. Datele vin într-o perioadă dificilă în ceea ce privește lupta împotriva atacurilor cibernetice, având în vedere că în iunie urmează alegerile pentru Parlamentul European.

La începutul acestei luni, guvernul german a acuzat Rusia că a lansat numeroase atacuri cibernetice împotriva firmelor germane din domeniul apărării și a celor aerospațiale, precum și că a desfășurat un atac cibernetic, în care s-a folosit de o vulnerabilitate de securitate necunoscută a Outlook, pentru a accesa e-mailurile partidului cancelarului Olaf Scholz. 

Sursă: DW 

Foto: Nicoelnino | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday