Agamemnon, numit după regele grec al Micenei, este al șaselea din cele șapte submarine din clasa Astute, construite de compania BAE Systems din Barrow-in-Furness, pe coasta de vest a Marii Britanii. Va intra în serviciu înainte de sfârșitul acestui an.

Submarinele din clasa Astute au o lungime de 97 de metri și sunt dotate cu tehnologie nucleară avansată, ceea ce înseamnă că nu trebuie alimentate. Acestea își pot produce singure oxigenul și apă potabilă și pot să facă înconjurul lumii fără să iasă la suprafață. Pot transporta torpile Spearfish, cât și rachete de croazieră Tomahawk. 

Cinci submarine din clasa Astute sunt deja în serviciu, iar BAE Systems a transmis că lucrările sunt “în desfășurare” în Barrow pentru cea de-a șaptea și ultima navă.

Ministerul britanic al Apărării a anunțat anterior investiții suplimentare în șantierul naval Barrow pentru a construi primele trei nave din clasa Dreadnought, care reprezintă următoarea generație de submarine de descurajare nucleară și care vor înlocui actuala clasă Vanguard.

Surse alternative: The Telegraph, BBC 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday