Atât conservatorii lui Rishi Sunak, cât și laburiștii (care vor veni cel mai probabil la guvernare din vară) au respins inițiativa Comisiei Europene de a asigura tinerilor de până în 30 de ani o mobilitate similară celei de dinainte de Brexit. Regatul Unit indică astfel că nu dorește să revină nici parțial la schema de liberă circulație anterioară, deși universitățile britanice reclamă probleme serioase nu numai din cauza scăderii numărului de studenți europeni, dar și pentru că au probleme în a aduce cercetători de pe continent. În același timp, sectorul turismului din UK are probleme în a-și asigura forța de muncă mai ieftină, odată cu interdicțiile impuse inclusiv est-europenilor, care acum sunt tratați la fel ca toți ceilalți străini. 

Schema de mobilitate propusă de UE presupunea o viză de patru ani ce le-ar fi conferit tinerilor atât din UK, cât și din țările europene, posibilitatea să plătească aceleași taxe de studii ca și cetățenii (cele pentru străini, în Marea Britanie, sunt de circa trei ori mai mari) și de a beneficia de drept liber de muncă și de asigurări de sănătate. 

Totuși, Regatul Unit dorește să încheie un astfel de acord separat cu Franța, probabil și cu alte țări europene, dar nu cu blocul UE, în integralitatea sa. 

Sursă: The Guardian 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday