Bărbatul a intrat în incinta consulatului iranian din Paris, susținând că are materiale explozive asupra sa. Potrivit unui martor de la fața locului, bărbatul în cauză “a intrat în jurul orei 11 (ora locală) în consulat cu o grenadă sau o vestă explozivă”. Conform publicației BFMTV, suspectul a fost arestat în cele din urmă și asupra sa nu au fost găsiți explozibili, însă polițiștii continuă căutarile.

Autoritățile au izolat zona din jurul consulatului, iar polițiștii au cerut cetățenilor să evite zona. De asemenea, circulația metroului a fost întreruptă temporar din motive de securitate, iar Ambasada SUA și-a sfătuit cetățenii să evite zona. 

Momentan nu este clar dacă incidentul are legătură cu atacul Israelului asupra Iranului din această dimineață, pe care Teheranul l-a minimizat.

Surse alternative: BFMTV, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday