Update 10:35: Armata Ucraineană a transmis, într-un comunicat de presă, că bombardierul rusesc TU-22M3 a fost distrus de spionajul militar ucrainean (GUR) în cooperare cu Forțele Aeriene. Avionul de luptă fusese implicat în atacul pe care rușii l-au efectuat azi-noapte în Ucraina.

Conform oficialilor de la Kiev, bombardierul TU-22M3 a fost lovit în timpul atacului pe care îl efectuase în Ucraina, însă a reușit să zboare în continuare, până în regiunea Stavropol, unde s-a prăbușit, la o distanță de aproximativ 300 de kilometri de linia frontului. Armata Ucraineană precizează că aceasta este prima distrugere cu succes a unui astfel de bombardier strategic în aer, în timpul unui atac pe care rușii îl efectuează în Ucraina. 

Știrea inițială: Guvernatorul regiunii Stavropol a transmis pe canalul său de Telegram că bombardierul s-a prăbușit pe un câmp și că nu există victime. Conform autorităților locale, doi dintre piloți s-au catapultat, fiind ulterior găsiți și transportați la spital, iar un al treilea este căutat.

De asemenea, ministerul rus al Apărării a confirmat că bombardierul “s-a prăbușit în Teritoriul Stavropol după ce a finalizat o misiune de luptă, în timp ce se întorcea la bază”. Motivul invocat la nivel oficial este o defecțiune tehnică, iar alte date în acest sens nu sunt disponibile momentan.

Aseară, rușii au atacat teritoriile ucrainene cu rachete și drone kamikaze Shahed. În regiunea Dnipropetrovsk, opt persoane au murit și 21 au fost rănite, în urma unor bombardamente efectuate noaptea trecută, anunță autoritățile ucrainene. Rusia lansează rachete cu ajutorul bombardierelor TU-22M3 (foto), iar aerodromul militar Mozdok, unde sunt staționate astfel de aeronave, este situat în apropierea graniței cu Stavropol.

Pe canalele de Telegram de monitorizare a războiului au apărut informații că acesta ar fi fost doborât chiar de ucraineni. Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene a transmis, însă, că momentan nu poate nici să confirme, nici să infirme informația. Stavropol se află la câteva sute de kilometri de linia frontului.

Sursă: PravdaUA

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday