Constanța. O dronă, aparent comercială, a fost identificată în apropierea aeroportului “Mihail Kogălniceanu”, noaptea trecută. Nu au fost aplicate măsurile de bruiaj. Este al doilea astfel de incident de la începutul săptămânii.

Forțele Aeriene Române anunță că personalul de serviciu de la Baza Aeriană “Mihail Kogălniceanu” a raportat prezența unei drone (sistem aerian fără pilot) într-o zonă aflată la 4-5 kilometri N-NV de turnul de control al Aeroportului Internațional “Mihail Kogălniceanu”, miercuri, în intervalul orar 20:54 – 21:51. Potrivit Forțelor Aeriene, probabil este vorba despre o dronă comercială, care a zburat cu viteze mici și la înălțimi reduse.

Conform procedurilor, au fost informate autoritățile civile de trafic aerian, iar situația nu a impus folosirea contramăsurilor de război electronic. De asemenea, a fost sesizat Parchetul Militar și la nivelul unității militare a fost înființată o comisie de anchetă.

În cursul nopții de luni, au fost reperate alte trei drone comerciale, tot în apropierea aeroportului, iar militarii au aplicat măsurile de bruiaj. Și în acest caz, a fost sesizat Parchetul Militar.

Foto: Facebook/Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu

Folosim cookies