O organizație elvețiană, Public Eye, a trimis către un laborator belgian pentru testare mostre din produsele alimentare pentru copii comercializate de Nestlé în Asia, Africa și America de Sud. Rezultatele au evidențiat un adaos de zahăr sub formă de zaharoză sau miere în două produse: 1. Nido, o formulă de lapte destinată sugarilor cu vârsta de peste un an. 2. Cerelac, produs din cereale destinat copiilor cu vârstă între șase luni și doi ani.

Dintre produsele testate, cerealele cu aromă de biscuiți pentru bebelușii cu vârsta de peste șase luni au conținut 6 grame de zahăr adăugat, în Senegal și Africa de Sud. Același produs vândut în Elveția nu are niciun gram. Testele pe produsele Cerelac vândute în India au arătat, în medie, mai mult de 2,7 grame de zahăr adăugat. În Brazilia, unde Cerelac este cunoscut sub numele de Mucilon, s-a descoperit că două din opt produse nu au zahăr adăugat, dar celelalte șase au conținut aproape 4 grame. În Nigeria, un produs testat a avut până la 6,8 grame.

Testele asupra produselor marca Nido, care are vânzări la nivel mondial de peste 4,1 miliarde de dolari, au relevat variații semnificative ale nivelurilor de zahăr. În Filipine, produsele destinate copiilor mici nu conțin zahăr adăugat. Cu toate acestea, în Indonezia toate conțineau aproximativ 2 grame de zahăr adăugat la 100 grame de produs sub formă de miere. În Mexic, două dintre cele trei produse Nido disponibile pentru copii mici nu conțineau zahăr adăugat, dar al treilea conținea 1,7 grame. Produsele Nido Kinder 1+ vândute în Africa de Sud, Nigeria și Senegal au conținut aproape 1 gram.

Pe principalele piețe europene ale Nestlé, inclusiv Marea Britanie, nu adaugă zahăr în formulele pentru copii mici. Ghidurile OMS pentru regiunea europeană nu permit zaharuri sau agenți de îndulcire în niciun aliment pentru copiii sub trei ani. Deși nu au fost elaborate îndrumări în mod specific pentru alte regiuni, cercetătorii spun că ghidul OMS ar trebuie să fie relevant și pentru alte părți ale lumii.

Laurent Gaberell, expert în agricultură și nutriție al Public Eye, a declarat: ”Nestlé trebuie să pună capăt acestor standarde duble periculoase și să nu mai adauge zahăr în toate produsele destinate copiilor sub trei ani, în nicio parte a lumii”.

Un purtător de cuvânt al Nestlé a comentat: ”Credem în calitatea nutrițională a produselor noastre și acordăm prioritate utilizării ingredientelor de înaltă calitate, adaptate creșterii și dezvoltării copiilor. Nestlé a respectat întotdeauna regulamentele locale sau standardele internaționale, inclusiv cerințele de etichetare și pragurile privind conținutul de carbohidrați care înglobează zaharurile”.

Sursă: The Guardian

Foto: Krystyna Taran | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday