“Ne prezentăm scuzele noastre sincere pentru această eroare”, este mesajul pe care un purtător de cuvânt al Meta l-a transmis, după ce Muzeul Memorial Auschwitz a criticat platforma pentru acțiunea “inacceptabilă și ofensatoare săvârșită împotriva amintirilor  victimelor de la Auschwitz”.

Facebook a etichetat “în mod eronat” 20 de postări ale Muzeului Memorial Auschwitz, ce conțineau fotografii cu deținuții din lagărul de concentrare, ca fiind “nuditate și activitate sexuală pentru adulți” și conținut care “instigă la hărțuire și intimidare”. De asemenea, o fotografie care înfățișa un grup de copii rămași orfani a fost ștearsă de pe platformă. Toate postările vizate au fost mutate în josul fluxului paginii muzeului, “pentru că au încălcat standardele comunității”.

Personalul muzeului subliniază că postează fotografii ale victimelor de la Auschwitz “de ani de zile”, cu mult înainte ca Facebook să spună că încalcă standardele platformei. “Postările în cauză nu prezintă nimic altceva decât amintiri păstrate în mod respectuos și documentație istorică, prezentând chipurile și informațiile biografice ale celor care au suferit și au fost uciși într-un loc care simbolizează unul dintre cele mai întunecate capitole ale istoriei umane. Cerem o revizuire imediată și amănunțită a acestei chestiuni, împreună cu o explicație transparentă a motivului pentru care aceste postări au fost marcate în primul rând”, a transmis muzeul.

Muzeul Memorial Auschwitz se află pe locul lagărului de concentrare din Oświęcim, Polonia, unde au murit peste un milion de oameni, inclusiv 960.000 de evrei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Sursa: The Telegraph

Sursa foto: The Telegraph

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday