Apple a pierdut poziția de lider pe piața telefoanelor inteligente. Samsung a trecut pe primul loc, la începutul acestui an, după lansarea modelului Galaxy S24, iar Xiaomi vine puternic, amenințând și ea poziția companiei americane.

Livrările de smartphone-uri de la Apple au scăzut cu aproximativ -10% în primul trimestru al anului 2024, afectate de concurența modelelor Android coreene și chinezești.

La nivel global, vânzările de telefoane inteligente au crescut cu +7,8%, până la 289 milioane de unități, în perioada ianuarie-martie. Samsung se apropie de o cotă de 21% din această piață, mai ales ca urmare a lansării seriei Galaxy S24, care merge substanțial mai bine decât modelul anterior (S23).

Apple a vândut doar 50 de milioane de modele, în primele trei luni ale anului, față de 55 de milioane, în ultimul trimestru din 2023, fiind acum la o cotă de piață de 17%, la mică distanță de Xiaomi, care are acum 14% din piața globală.

De altfel, scăderea Apple vine mai ales de pe piața chineză, unde mărcile locale (Xiaomi și Huawei) au o popularitate tot mai mare. De asemenea, o parte a companiilor și agențiilor guvernamentale chineze au limitat utilizarea de către angajați a dispozitivelor Apple, ca răspuns la restricțiile guvernului SUA asupra aplicațiilor și dispozitivelor făcute în China.

Sursa: Reuters

Foto: Pavel Sytsko | Dreamstime.com

Folosim cookies