Ministerul Sănătății precizează că în urma sesizărilor primite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuților sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătății a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificării.
”În cursul zilei de 11.04.2024, managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informații provenite de la un asistent medical (nenominalizat), că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secției ATI ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament. Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secții care să verifice aspectele sesizate. De asemenea, și Corpul de Control al Ministrului Sănătății se va implica în verificarea acestor acuzații grave legate de siguranța pacienților”, informează Ministerul Sănătății.
Într-o intervenție telefonică la Digi24, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a confirmat că 20 de pacienții au murit în intervalul 7 – 10 aprilie, în secția ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon. ”Am îndoieli în ceea ce privește situația. Vorbim de un asistent medical care spune că medicii n-au administrat tratamentul corect. Dacă este vorba de o culpă medicală gravă, va exista o implicare din partea Colegiului. Acum este o sesizare scrisă, de la o asistentă care nu este nominalizată. Este un număr neobișnuit de mare, trebuie să vedem care au fost cauzele. Nu vreau să ajungem în situația în care o reclamație neasumată, fără nume, constituie un element de acuzare pentru medici”, a declarat acesta.
Conform G4Media, și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au deschis o anchetă penală după o plângere venită pe emailul instituției, în care erau reclamate morți suspecte ale unor pacienți la Terapie Intensivă, în cadrul Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală.
Foto: Facebook/Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.