Jennifer și James Crumbley, părinții lui Ethan Crumbley, un adolescent din Michigan care și-a ucis patru colegi de liceu și a rănit alți șapte, au primit pedepse de până la 15 ani de închisoare fiecare, cu posibilitatea de a fi eliberați condiționat după cel puțin 10 ani (“range sentencing”).

Procurorii au stabilit că cei doi au fost neglijenți în momentul în care i-au oferit un pistol semiautomat copilului lor drept cadou de Crăciun, ignorând semnele evidente că sănătatea mintală a acestuia se deteriorase și că exista un mare potențial ca el să devină violent.

Avocații părinților au argumentat, printre altele, că era imposibil ca cei doi să își imagineze că fiul lor va săvârși un atac armat în masă.

Înainte de pronunțarea sentinței, Jennifer Crumbley, în vârstă de 46 de ani, și-a exprimat “cea mai profundă durere” și a spus că nu bănuia că fiul ei ar fi fost capabil să ucidă, o declarație similară cu cea a soțului său. “Nu este ceva ce am prevăzut nici eu și nici soțul meu”, a menționat ea.

La momentul crimelor, în 2021, Ethan Crumbley avea 15 ani. Acesta este condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de liberare condiționată, pentru omor deosebit de grav.

În dimineața atacului, părinții lui Ethan au fost chemați la școală, după ce profesorii au descoperit mesaje și desene violente pe lucrările școlare ale acestuia, au declarat procurorii în timpul procesului. Atunci, deși cei doi au fost informați că Ethan avea nevoie de consiliere imediată, nu i-au confiscat arma la care știau că ar putea avea acces, au mai subliniat anchetatorii.

SUA, o țară cu o violență persistentă în ceea ce privește armele, a cunoscut de-a lungul anilor o serie de astfel de incidente în școli. Specialiștii pentru siguranța armelor au declarat că procesul părinților lui Ethan reprezintă un pas important în responsabilizarea părinților deținători de arme de foc pentru violențele comise de copiii lor în școli. Studiile efectuate de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA au arătat că aproximativ 75% dintre toți atacatorii din școli și-au procurat armele acasă.

Surse alternative: Reuters, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday