Centrul de Comandă al Armatei SUA transmite că “guvernul american a transferat joi peste 5.000 de arme AK-47, mitraliere, puști cu lunetă, lansatoare de rachete RPG-7 și peste 500.000 de cartușe către forțele armate ucrainene. Aceste arme vor ajuta Ucraina să se apere împotriva Rusiei și sunt suficiente pentru a echipa o brigadă”.

Armele și munițiile au fost confiscate între mai 2021 și februarie 2023 de pe patru “nave anonime”, care le transportau de la Garda Revoluționară iraniană către rebelii houthi din Yemen. 

Sprijinul acordat de Iran grupărilor armate amenință securitatea internațională și regională, forțele noastre, personalul diplomatic și cetățenii din regiune. Vom continua să facem tot ceea ce putem pentru a opri activitățile destabilizatoare ale Iranului”, a mai transmis Centrul de Comandă a SUA.

Dacă transferul de armament american direct către Ucraina este blocat de Congres, fiind o cheltuială publică ce trebuie aprobată, transferul armelor confiscate de Armata SUA nu întâmpină o astfel de problemă. De altfel, nu este pentru prima dată când SUA trimit în Ucraina arme confiscate de la Iran. La începutul lunii octombrie, Armata Americană a furnizat Ucrainei peste un milion de cartușe confiscate de pe o navă neinscripționată cu destinația Yemen. 

Sursa: Comunicat CentCom

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday