Statele Uniunii Europene au primit până acum mai puțin de o treime din cele 723 de miliarde de euro puse la dispoziție de Uniunea Europeană, în cadrul mecanismului de relansare și reziliență economică după pandemia de coronavirus. În acest context, Politico arată că unele țări solicită Comisiei să relaxeze birocrația, despre care spun că le împiedică și le descurajează să depună cereri de plată, dar le și creează temeri că vor pierde sume uriașe când programul va fi încheiat, în 2026.

Spre exemplu, Spania, care ar trebui să fie al doilea cel mai mare beneficiar după Italia, a încasat până acum doar 340 de milioane de euro, adică o foarte mică parte din cele 83 de miliarde de euro care i-au fost alocate în 2021. Politico citează doi oficiali spanioli care se plâng că verificările pentru accesarea banilor din PNRR sunt mult prea stricte, iar, ca urmare a acestei situații, încep să creadă că efortul depus pentru accesare nu mai este justificat.

Pentru a obține banii țările au depus un plan în care arată nu numai cum vor folosi ci și ce reforme vor face. Un motiv principal al blocajului, arată Politico, constă în faptul că Comisia vede fondul ca pe un instrument de a forța guvernele să efectueze reforme într-o serie de chestiuni, inclusiv referitoare la nivelul pensiilor și al standardelor democratice. Reprezentanții statelor se plâng însă că unele pretenții nu sunt justificate.

Pe de altă parte, sunt state care sunt reticente la partea de împrumut (la dobândă foarte mică) preferând doar banii nerambursabili. 

Politico mai arată că, deși nu a anunțat oficial, Comisia caută modalități prin care să rezolve situația, deoarece, evaluează că până în la finalul anului 2024 greu va putea aloca mai mult de jumătate din sumele totale destinate susținerii economiilor europene. Acum, mai arată publicația, reprezentanții Comisiei sunt mai puțin preocupați de controale și mai mult de alocarea și cheltuirea sumelor, ceea ce mărește riscul de fraudă.

Sursă: Politico

Foto: Izabela 23 | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday