Potrivit CNN, înalți oficiali americani au declarat că un atac al Iranului “a devenit inevitabil”, după ce aviația israeliană a bombardat consulatul iranian din Siria, o lovitură în care au fost uciși șapte ofițeri ai forțelor de elită ale Iranului, inclusiv trei generali de vârf. Americanii spun că și omologii lor israelieni au aceeași evaluare, iar Iranului ar putea desfășura atacuri în moduri diferite, vizând atât Israelul cât și bunurile, interesele și personalul american din Orientul Mijlociu.

Cel mai probabil scenariu este un atac direct asupra Israelului, ceea ce ar putea duce la extinderea războiului Israel-Hamas într-un conflict regional mai larg.

SUA au informat Iranul că nu au știut nimic în avans despre atacul israelian și au avertizat Teheranul “să nu folosească incidentul de la Damasc ca pretext pentru a ataca personalul și bunurile americane”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

În ultimele două luni, milițiile pro-iraniene din Irak și Siria încetaseră atacurile cu drone și rachete asupra bazelor americane. Marți, forțele americane au doborât o dronă lângă baza al-Tanf din Siria, dar ulterior militarii americani au evaluat că aceasta viza o altă țintă, iar nu garnizoana americană.

Sursa: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday