Biroul prim-ministrului israelian anunță, printr-un comunicat de presă: “Sâmbătă seară, în timpul unei examinări de rutină, s-a constatat că prim-ministrul Benjamin Netanyahu are o hernie. În urma consultării cu medicii săi, s-a decis ca, după încheierea activității de duminică, 31 martie, premierul Netanyahu să fie internat la spital pentru o operație de hernie”.

În această perioadă, atribuțiile de prim-ministru vor fi preluate de către Yariv Levin, viceprim-ministru și ministru al Justiției în cabinetul lui Netanyahu. Intervenția va avea loc la ora 21, la Spitalul Universitar Hadassah de lângă Ierusalim, potrivit unui oficial din cadrul biroului prim-ministrului.

Anul trecut, premierul ajuns la 74 de ani a mai fost supus unei intervenții chirurgicale pentru montarea unui stimulator cardiac. 

Surse alternative: CNN, The Times of Israel 

Foto: Yakub88 | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday