”Din punct de vedere termic, vorbim de o vreme deosebit de caldă. La această oră consemnăm deja valori de 24 de grade Celsius la Calafat, Turnu Măgurele. Astăzi, cu siguranță vom atinge pragul unei zile de vară, cu 25 de grade Celsius”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, într-o intervenție la Antena 3.

Aceasta a adăugat că ultimele zile ale lunii martie vor aduce temperaturi ce se pot apropia de 28, chiar 29 de grade, ceea ce înseamnă că “cu siguranță vom atinge recorduri ale valorilor minime și maxime zilnice, cum de altfel și în această dimineață am înregistrat, la 20 de stații meteorologice, cele mai ridicate temperaturi minime pentru o zi de 29 martie”. 

Meteorologii avertizează că acest final de martie ar putea fi astfel cel mai călduros din 1947 până în prezent. “Mă tem că această încălzire foarte mare, cu siguranță va deschide toți copacii, toată natura și din păcate, în luna aprilie cu siguranță mai putem avea intervale cu pătrundere și temperaturi foarte scăzute, care pot influența, din păcate, din nou, agricultura”, au mai declarat meteorologii, pentru Euronews.

Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday