Studiul a fost realizat de profesorul Kevin Verstrepen, directorul Centrului de microbiologie VIB-KU Leuven și al Institutului de Cercetare a Berii din Leuven (Belgia). Cercetările au fost desfășurate pe o perioadă de cinci ani, timp în care un sistem AI antrenat a analizat compoziția chimică și aromele a 250 de mărci belgiene de bere, pentru a crea un catalog detaliat. 

În urma studiului, AI a fost capabil să identifice cu acuratețe gustul unei beri, pe baza unei serii de substanțe chimice de diferite concentrații. De asemenea, a putut să spună ce substanțe ar trebui adăugate în compoziția unei beri normale, pentru a îmbunătăți aroma și gustul. 

Astfel, inteligența artificială a reușit să sugereze modificări care au îmbunătățit scorurile de satisfacție ale acestora în rândul degustătorilor. Profesorul Verstrepen a declarat că cele mai multe progrese în cadrul studiului au fost făcute, cel mai probabil, cu berea fără alcool, făcând-o să fie mai gustoasă.  

Acum, cercetătorii speră să aplice această metodă și pentru îmbunătățirea alimentelor, în special pentru alimentele vegane și băuturile care nu au în compoziția lor cantități mari de alcool. “Cele mai mari câștiguri vor fi obținute cu produse noi, cum ar fi berile cu zero alcool, dar și cu alte alimente, de exemplu alternative vegetariene gustoase și sustenabile pentru produsele de origine animală. Și aici pot fi folosite metode similare pentru a modifica gustul acestora și pentru a-i converti chiar și pe cei mai înrăiți iubitori de carne” a mai spus Verstrepen.

Sursa: The Telegraph

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday