Oana Gabriela Sivache, director general/director general adjunct al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.), este acuzată că a luat mită de la Bogdan Ioan Furtună, acum managerul interimar al Spitalului Colțea. Concret, Furtună îi plătea chiria și facturile șefei ASSMB, adică suma de 39.295 lei, pentru un imobil din București, unde aceasta locuia împreună cu familia. Conform DNA, Bogdan Ioan Furtună a dat mita pentru a fi numit în funcția de manager al Spitalului Colțea, începând cu 04.11.2022.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27 martie 2024, față de cei doi.
“Inculpaților Sivache Gabriela-Oana și Furtună Ioan-Bogdan li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să nu depășească limita teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanța de judecată),
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele.
Inculpaților Sivache Gabriela-Oana și Furtună Ioan-Bogdan li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se mai arată în comunicatul DNA.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.