“Forțele de apărare au lovit cu succes nave de mare tonaj amfibii Iamal și Azov, centrul de comunicații, precum și mai multe facilități de infrastructură ale Flotei Mării Negre a Federației Ruse”, a transmis Statul Major al Ucrainei într-o postare pe Telegram.
Conform PravdaUA, Iamal a fost proiectată în Polonia în 1987, având o lungime de 112,5 metri și un echipaj format din 98 de persoane. Azov poate transporta 150 de trupe și 10 tancuri T-55 cu un echipaj de 40 de persoane. Totuși, gravitatea pagubelor nu este încă clară.
Anterior, au existat rapoarte, neconformitate, că în timpul atacului pe care ucrainenii l-au efectuat asupra Sevastopolului ar fi fost lovit și centrul de comunicații al Flotei ruse a Mării Negre. Rușii nu au comentat în niciun fel informația, însă guvernatorul Sevastopolului a recunoscut că a fost “cel mai mare atac din ultima vreme”, susținând că apărarea antiaeriană ar fi doborât zece rachete ucrainene, dar rețelele de socializare rusești au publicat informații despre cel puțin patru explozii puternice care au zguduit orașul. Guvernatorul a mai spus că infrastructura de transport, inclusiv bărci de pasageri și autobuze, a fost parțial avariată.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.