The Information Commissioner’s Office, autoritatea britanică pentru protecția datelor, a transmis că, în urma unui raport potrivit căruia cel puțin un membru al personalului clinicii private în care s-a internat Kate Middleton în ianuarie, pentru o operație abdominală, a încercat să acceseze, fără drept, istoricul medical al Prințesei.

Directorul executiv al London Clinic, Al Russell, a declarat miercuri că “toți angajații unității medicale sunt foarte conștienți de obligațiile individuale, profesionale, etice și legale în ceea ce privește confidențialitatea pacienților”. Vorbind despre mediatizarea cazului, acesta a precizat că spitalul, care l-a tratat și pe Regele Charles, “are sisteme de monitorizare a gestionării informațiilor despre pacienți, și, în cazul oricărei încălcări a procedurii, vor fi luate toate măsurile adecvate”.

De asemenea, ministrul britanic al Sănătății, Maria Caulfield, a declarat că acuzațiile sunt “destul de grave” și a precizat că este un lucru serios “să accesezi documente pentru care nu ai permisiune. Din punct de vedere medical, nu este acceptabil să accesezi documentele persoanelor, dar acest lucru s-a mai întâmplat și au fost luate măsuri”.

În luna ianuarie, Palatul Kensington a anunțat că Prințesa de Wales va fi absentă din spațiul public timp de mai mult de două luni, după o intervenție chirurgicală la nivelul abdomenului. Situația a stârnit apariția unor speculații și teorii conspiraționiste, având în vedere lipsa de detalii oferite de familia regală și faptul că Prințesa Kate nu a mai fost văzută în public din decembrie anul trecut.

Săptămâna trecută, Palatul Kensington a publicat o fotografie făcută de prințul William, care îi înfățișa pe prințesa Catherine și pe cei trei copii ai săi, George, Louis și Charlotte. La câteva ore după publicare, fotografia a fost retrasă de mai multe agenții de presă, care au suspectat că a fost editată. Prințesa de Wales a recunoscut acest lucru și a cerut scuze.

Surse: AP, Sky News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday