De la revenirea lui Robert Fico în funcția de prim-ministru, guvernul slovac a desființat un parchet, care se ocupa de marile cazuri de corupție, încearcă influențeze mass-media și face propagandă în favoarea Rusiei. Aceste semnale par desprinse din planul de acțiune al lui Viktor Orban în Ungaria, scrie Politico într-o analiză.
Michal Vašečka, analist politic la Institutul de Politică din Bratislava, a declarat că premierul “încearcă să creeze un stat mafiot în care obiectivul principal este să mențină funcționarea piramidei puterii”. Desființarea parchetului a provocat îngrijorările înalților oficiali europeni cu privire la încălcarea statului de drept. În acest timp, Parlamentul European presează tot mai tare Comisia să ia măsuri ferme împotriva țărilor care nu respectă statul de drept.
Orban a fost, pentru mult timp, un ghimpe în coasta Bruxelles-ului, se mai arată în analiză, în contextul în care guvernul politicianului eurosceptic a ridicat multe probleme legate de corupție, independența justiției, libertatea mediului academic și a presei sau tratamente față de refugiați. Toate acestea au determinat Comisia să înghețe fondurile europene ale țării, care le-a deblocat, în decembrie 2023, pentru a-și asigura sprijinul Ungariei în privința aderării Ucrainei la UE.
Acum, există îngrijorări că Slovacia ar putea urma un parcurs similar. Martin Hojsík, unul din vicepreședinții Parlamentului European, a atras atenția că și Bratislava s-ar putea lovi de înghețarea banilor europeni, în acest scenariu.
În decembrie, Didier Reynders, comisarul european pentru Justiție, a cerut guvernului slovac să nu desființeze parchetul special. În februarie, Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al Parchetului European, a declarat că și-a exprimat preocupările pe această temă, într-o scrisoare trimisă Comisiei. Acum, un purtător de cuvânt al puterii executive a declarat că “fără ezitare” vor fi luate măsuri, “dacă este necesar”.
De partea cealaltă, Fico susține că parchetul “a contribuit la încălcarea drepturilor omului” și a spus că decizia de desființare face parte dintr-o reformare a Codului Penal. Politico scrie că, în realitate, unul dintre obiectivele lui Fico, care a redevenit prim-ministru după cinci ani, a fost să închidă această secție specială, care a condus anchete importante în care au fost implicați membri ai principalului partid din actuala coaliție de guvernare, Smer.
La finalul lunii trecute, Curtea Constituțională a Slovaciei a respins părți din reforma Codului Penal, cum ar fi reducerea pedepselor pentru faptele de corupție și reducerea termenelor de prescripție pentru infracțiunile grave, cum ar fi violul. Planul cabinetului Fico a stârnit criticile opoziției și proteste în toată țara.
Potrivit analistului Michal Vašečka, Fico este preocupat acum să-și poziționeze oamenii în instituțiile-cheie, iar următoarea mișcare ar putea fi influențarea peisajului mass-media. La scurt timp după preluarea mandatului, actualul guvern a întrerupt comunicările cu patru instituții de presă naționale, pe motiv că acestea sunt ostile, iar premierul a cerut schimbarea conducerii societății naționale de radio și televiziune.
În schimb, a favorizat publicații care preiau narativa Kremlinului. În plus, în această lună, ministrul Culturii a prezentat un proiect de lege pentru înființarea unei noi societăți de radio și televiziune, a cărei conducere să fie desemnată de mediul politic. Din nou, jurnaliștii, opoziția politică și grupurile pentru drepturile omului au lansat critici.
Politico își încheie analiza prin a spune că alegerile prezidențiale, care vor avea loc pe 23 martie, ar putea fi o nouă provocare pentru Slovacia. Deși rolul președintelui este, în mare măsură, simbolic, cel de până acum, Zuzana Čaputová, a oprit din controversatele măsuri ale lui Robert Fico. La scrutinul de sâmbătă, Čaputová nu va mai candida.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.