Update: La aproximativ o oră după lansare, SpaceX a pierdut contactul cu racheta când aceasta se afla la 65 km deasupra Pământului, în timpul coborârii. Specialiștii companiei precizează că testul nu este considerat un eșect total, deoarece racheta a reușit să zboare cel mai mult de până acum, iar datele colectate acum sunt esențiale pentru viitorul zbor de test.

“Anunțăm că am pierdut nava. Nu va avea loc nicio amerizare astăzi, dar, din nou, este pur și simplu incredibil să vedem cât de departe am ajuns de data aceasta”, a transmis unul dintre oficialii SpaceX, care a precizat că vor fi prezentate mai multe detalii în orele următoare.

Știrea inițială: 

SpaceX lansează racheta Starship de la baza Starbase, aflată lângă plaja Boca Chica din sudul Texasului. Are la dispoziție o fereastră de 110 minute pentru lansare, care se deschide la ora 14:00.

Vehiculul Starship, împreună cu propulsorul său Super Heavy, alcătuiesc cea mai înaltă (122 de metri) și mai puternică rachetă construită până acum. Prima treaptă este alimentată de 33 de motoare raptor, în timp ce treapta superioară are șase motoare.

SpaceX a proiectat sistemul de lansare Starship pentru a fi pe deplin reutilizabil și speră să îl folosească pentru misiuni de explorare și turism spațial. Compania a vândut deja două călătorii private în jurul Lunii pe Starship, iar NASA a ales nava pentru misiunea Artemis 3, prin care și-a propus să ducă astronauți pe Lună până în 2026. 

Dar mai întâi, SpaceX trebuie să demonstreze că nava sa poate ajunge pe orbită, întrucât nu a reușit să facă acest lucru în cele două încercări anterioare, în aprilie și noiembrie 2023. Spre deosebire de cele două încercări anterioare, ambele încheiate cu explozii înainte amerizările planificate în Oceanul Pacific, lângă Hawaii, zborul de azi va urma o traiectorie către Oceanul Indian, un profil de zbor ales de SpaceX pentru noile obiectivele de testare.

Reamintim că în urma primului test, Starship a explodat în momentul decuplării de propulsor, la patru minute de la decolare, iar în cel de-al doilea, boosterul supermasiv a reușit să scoată nava în afara atmosferei, după care a explodat, iar centrul de control a pierdut la scurt timp legătura cu nava.

Surse alternative: Reuters, Space.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday