Regulamentul Uniunii Europene în domeniul inteligenței artificiale (AI) este considerat un punct de referință la nivel mondial și ar putea servi drept sursă de inspirație pentru alte națiuni, din afara UE. Acesta a primit votul favorabil din partea a 523 de eurodeputați, în timp ce 46 au votat “împotrivă”, iar 49 s-au abținut. Aprobarea finală va fi dată de Consiliul Uniunii Europene, care este de așteptat să se pronunțe luna viitoare.

Concret, sistemele de învățare automată vor fi împărțite în patru categorii, în funcție de riscul potențial pe care îl pot avea pentru societate. Sistemele din clasa cu cel mai mare risc vor fi supuse unor reguli stricte care vor intra în vigoare la finalul anului și care li se vor aplica înainte de a intra, concret, pe piața europeană. Restul normelor vor fi implementate în următorii doi ani.

Setul de reguli interzice folosirea AI în aplicații al căror scop declarat este a evalua comportamentul și preferințele oamenilor, acordându-le un scor pe baza acestor evaluări (social scoring). Acest scor poate influența apoi accesul indivizilor la servicii, oportunități sau privilegii, cum ar fi obținerea unui împrumut, accesul la locuri de muncă sau chiar capacitatea de a călători. Sistemele de “social scoring” sunt adesea criticate pentru că pot fi invazive, lipsite de transparență. De asemenea, noul regulament stabilește condiții stricte de folosire a AI în educație, muncă sau gestionarea infrastructurii critice. În plus, va fi înființat un Birou AI, sub coordonarea Comisiei Europene, care să se asigure de faptul că cele mai avansate modele AI sunt testate.

Totodată, utilizarea sistemelor de recunoaștere facială nu a fost interzisă, dar a fost drastic limitată. Regulamentul va limita utilizarea de către guverne a supravegherii biometrice în timp real în spațiile publice, chiar dacă tehnologia este folosită pentru prevenirea amenințărilor reale, cum ar fi atacurile teroriste.

Politico amintește că setul de reguli a fost conceput în urmă cu trei ani, înainte ca chabotul OpenAI să devină popular, la nivel mondial. Negocierile în privința textului final au fost îngreunate de negocierile dintre europarlamentari și unele guverne, cum sunt cele din Franța și Germania, care s-au temut că reglementările prea dure ar putea fi o piedică în calea dezvoltării industriei în Europa.

Surse alternative: Politico, Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday