Vânzările globale de mașini electrice și PHEV au atins 800 de mii de unități în februarie, conform companiei Rho Motion, specializată în analizarea evoluțiilor din domeniul autovehiculelor electrice. Astfel, în Europa vânzările au fost mai mari cu 12% față de februarie 2023, iar în SUA și Canada cu 31%. În China s-a înregistrat însă o scădere de 12%, dar care a fost cauzată de sărbătorirea Anului Nou Chinezesc și perioadele de concediu ale angajaților.

Rhi Motion arată că vânzările ar fi putut fi mult mai mari, însă rezultatele sunt puternic influențate de piața din China, întrucât aceasta rămâne în continuare lideră în privința autoturismelor electrice. Totuși, de la începutul anului, vânzările de autoturisme electrice și plug-in hibrid din China au accelerat cu 34%.

În raport se mai arată că, spre deosebire de anii anteriori, când vânzările au atins niveluri record, ca urmare a stimulentelor financiare acordate de guverne, la începutul lui 2024 au încetinit, întrucât cumpărătorii așteaptă lansarea unor modele mai accesibile. 

În raportul Rhi Motion se preconizează că vânzările autoturismelor electrice vor crește pe parcursul anului 2024 cu 25%-30%. Trendul ascendent este deja vizibil și în România, unde înmatriculările de autoturisme electrice și hibride plug-in au crescut cu 13% în februarie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. 

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday