Compania americană de cercetare tehnologică și consultanță, Gartner, care a estimat reducerea prețurilor din 2027, transmite că ieftinirea bateriilor nu este neașteptată, întrucât acest lucru se întâmplă constant, de mai mulți ani. Totuși, o adevărată noutate o reprezintă noile tehnologii precum “gigacasting”, ce presupune turnarea într-o singură bucată a unor secțiuni mari ale mașinii (care în mod normal ar necesita zeci de suduri și lianți). Acestea vor reduce costul caroseriei cu “cel puțin” 20%. Gartner atribuie companiei Tesla rolul de pionier al gigacasting-ului, care a adus o schimbare majoră în procesul de fabricare. 

Analiștii subliniază că este crucial pentru producători să lanseze modele mai ieftine, deoarece cererea pentru mașinile electrice a scăzut semnificativ pe piețele cheie, inclusiv în SUA și Europa.

Ne îndreptăm spre o nouă fază, în care mașinile electrice pe baterii nu se pot vinde exclusiv pe baza stimulentelor sau a garanțiilor de mediu. Ele trebuie să fie un produs excelent din toate punctele de vedere, în comparație cu vehiculele cu combustie internă“, a declarat Pedro Pacheco, vicepreședinte de cercetare la Gartner.

Sursă: Automotive News Europe

Foto: Nataliya Hora | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday