Start-up-ul Gravity Mobility a transmis că, începând de săptămâna aceasta, în New York vor funcționa 24 de astfel de încărcătoare rapide. De mărimea unei valize, o astfel de stație poate conferi o autonomie de 320 de km în cinci minute, iar, într-o oră, pot oferi o autonomie de 2.400 de km, mult peste ceea ce poate încărca bateria oricărui vehicul electric actual. 

Încărcătoarele sunt destinate, în mod evident, viitoarelor EV, cu autonomie mult mai mare, iar compania a precizat că poate fabrica și implementa mii de astfel de încărcătoare pe an, mai multe locații fiind deja în curs de contractare și dezvoltare. “Dacă ne uităm la câte stații de încărcare Superchargers lansează Tesla pe an, noi putem inaugura cel puțin la fel de multe pentru a ne dezvolta rețeaua. Nu există niciun impediment în acest sens”, a declarat directorul general al Gravity, Moshe Cohen, pentru Reuters. 

Tesla a reușit să semneze acorduri cu mari companii auto, printre care Ford și General Motors, pentru a permite și acestor vehicule să acceseze rețeaua sa de stații de încărcare rapidă din SUA, alcătuită din peste 15.000 de unități. Gravity intenționează să atragă mai mulți investitori în acest an pentru a încerca să-și extindă rețeaua până la un nivel la care să poată concura cu Tesla. Stațiile Superchargers de la Tesla sunt limitate la o putere de 250 kW, destul de mare totuși, în condițiile în care, cel mai des, stațiile de încărcare rapidă au o putere de 50-150 kW, din cauza limitelor rețelelor electrice.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday