Doi oficiali americani au precizat că trei avioane americane C-130 americane au parașutat ajutoarele umanitare în Gaza. Acestea sunt compuse din 66 de pachete, 22 în fiecare aeronavă, și conțin 38 de tone de alimente, dar nu includ apă sau medicamente.

Anterior, președintele Joe Biden a declarat că SUA au decis să se alăture eforturilor altor guverne, precum cele francez și iordanian, și să trimită ajutor umanitar în Gaza. De asemenea, Joe Biden a adăugat că vrea să analizeze “posibilitatea unui coridor maritim” pentru a “livra cantități mari de ajutoare umanitare”.

Ajutoarele americane vin la două zile după ce 100 de persoane au murit și alte 700 au fost rănite, în urma unui presupus atac al israelienilor asupra civililor aflați în jurul camioanelor cu ajutoare umanitare. 

Unii critici susțin că ajutoarele ”distrag atenția de la soluții care vor avea impact mai mare”, iar ”atenția ar trebui să fie îndreptată către oprirea asediului din Gaza”.

Sursă: The Guardian

Foto: Nsbeer | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday