Șeful departamentul de control al armelor, din cadrul Ministerului chinez de Externe, a propus țărilor ce dețin arme nucleare negocierea unui tratat prin care se angajează să nu inițieze un atac cu arme nucleare, conform principiului “no first use”, sau să facă o declarație politică în acest sens. Principiul se referă la faptul că statele se abțin din a folosi acest tip de armament, cu excepția cazului în care au fost deja atacate în acest fel. 

Sun Xiaobo a cerut statelor nucleare să-și îndeplinească “responsabilitățile speciale și prioritare” privind dezarmarea nucleară, conform Conferinței ONU pentru dezarmare, care urmărește prevenirea unui război nuclear. Conform lui, organizația ar trebui să stabilească un calendar pentru adoptarea unui instrument juridic, în baza căruia țările fără arme nucleare să fie protejate de amenințarea celorlalte. El a mai cerut un ordin “universal, nediscriminatoriu” de neproliferare și de control al exporturilor pentru aborda provocările globale de securitate.

Reuters amintește că doar India și China au o politică oficială referitoare la principiul “no first use”, în timp ce SUA și Rusia au cele mai dezvoltate arsenale nucleare. 

Sun Xiaobo a subliniat importanța gestionării provocărilor tehnologice care apar, precum inteligența artificială și amenințările cibernetice, în contextul demersurilor internaționale de gestionare a armelor nucleare. Acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la atitudinea anumitor țări, care nu țin cont de tratate, deoarece doresc superioritate din punct de vedere militar.

Sursă: Reuters

Foto: Mrsash174 | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday