Mai multe state europene au transmis pe parcursul zilei de marți că nu iau în considerare posibilitatea de a trimite trupe din țările lor în Ucraina. Prim-ministrul Suediei a declarat, la un post de televiziune național, că prioritatea în acest moment pentru el, dar și pentru alți lideri ai statelor membre NATO, este să trimită tehnică avansată în Ucraina. A subliniat, în acest context, că trimiterea soldaților “este cu totul altceva”, iar această variantă nu a fost deloc luată în calcul. 

De asemenea, premierul ceh și cel polonez au declarat, în cadrul unei conferințe de presă comună, că nu au în vedere trimiterea de trupe în Ucraina. Cei doi au subliniat că, în momentul de față, “accentul trebuie pus pe dezvoltarea metodelor care au început să fie aplicate deja, nu pe identificarea unora noi”.

Declarațiile liderilor vin după ce, ieri, președintele Franței, Emmanuel Macron, a adus în discuție posibilitatea ca națiunile europene să trimită trupe din țările lor în Ucraina, pentru a lupta împotriva Rusiei. Conform Reuters, discuția a avut loc în cadrul reuniunii cu mai mulți lideri de stat organizată la Paris pentru a transmite Rusiei un mesaj de unitate din partea Europei, în ceea ce privește războiul din Ucraina. Întrebat de reporteri despre un asemenea plan, liderul francez a subliniat că nu există un consens, dar a adăugat: “Nimic nu ar trebui să fie exclus. Vom face tot ceea ce trebuie pentru ca Rusia să nu poată câștiga acest război”.

În ciuda acestor poziții, consilierul președintelui ucrainean, Mihailo Podoliak, a salutat demersul lui Macron subliniind că aceasta demonstrează că statele europene sunt conștiente de pericolul pe care o victorie a Rusiei îl reprezintă. De asemenea, a adăugat că, acum, important este ca statele să se concentreze pe livrarea de armament către Ucraina.

Și cancelarul german, Olaf Scholz, a exclus posibilitatea ca țările europene sau cele membre NATO să trimită trupe în Ucraina. Ministrul de Externe ungar a subliniat că poziția Budapestei rămâne fermă, opunându-se în continuare posibilității de a trimite arme sau soldați în Ucraina. Și un oficial de la Casa Albă a reacționat, declarând pentru Reuters că Statele Unite nu intenționează să trimită trupe să lupte în Ucraina și că nici nu există planuri de a trimite trupe NATO să lupte în Ucraina.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că la nivelul alianței nu există planuri de a trimite trupe din cadrul acesteia în Ucraina. “Aliații NATO oferă Ucrainei un sprijin fără precedent. Am făcut asta din 2014 și am intensificat acțiunile după invazia pe scară largă. Dar nu există planuri pentru a trimite trupe ale NATO care să lupte în Ucraina.”

Kremlinul a transmis că un conflict între Rusia și NATO “ar deveni inevitabil” dacă statele europene ar trimite trupe pentru a lupta în Ucraina. “Însuși faptul că se discută despre posibilitatea de a trimite anumite contingente în Ucraina din țările NATO este un element nou foarte important. În acest caz, ar trebui să vorbim nu despre probabilitate, ci despre inevitabilitatea  a unui conflict direct”, a subliniat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Surse alternative: The Guardian, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday