Victoria la scor a lui Donald Trump este considerată umilitoare pentru Nikki Haley, pentru că în Carolina de Sud ea se consideră acasă, iar la scorul de 60%, Trump adună aproape toți delegații republicani din acest stat, care vor vota în final pentru nominalizarea candidatului republican la președinție. El a obținut deja victorii importante în Iowa și New Hampshire și are acum 293 de delegați, în timp ce doamna Haley a strâns doar 49. Dar, imediat după anunțarea rezultatelor din Carolina de Sud, Haley a lăsat de înțeles că nu are de gând să se dea bătută.

Pe 5 martie, republicanii din 16 state și teritorii votează pentru candidatul la președinția SUA, un număr de 874 de delegați (o treime din total) fiind stabiliți la această dată. 

Photo 304598364 © Andrew Cline | Dreamstime.com

Nikki Haley spune că 40% din voturile republicanilor din Carolina de Sud “nu reprezintă un grup mic” și că nu va ieși din cursă, în ciuda presiunilor făcute asupra ei să cedeze și să-l lase pe Trump ca unic candidat republican. “Am spus la începutul acestei săptămâni că, indiferent de ce se întâmplă în Carolina de Sud, voi continua să candidez… Sunt o femeie de cuvânt. Nu voi renunța la această luptă când majoritatea americanilor îi dezaprobă atât pe Donald Trump, cât și pe Joe Biden” a declarat Haley.

Poziția doamnei Haley alimentează însă speculațiile că ea va candida ca independent la președinția SUA, dacă nu va fi nominalizată de republicani, în condițiile în care sondajele arată că un număr mare de alegători nu l-ar vota nici pe Trump, nici pe Biden. Totuși, analiștii consideră că, într-un sistem atât de polarizat cum este cel al SUA, un independent ar avea șanse mici la președinție.

În urma victoriei sale din statul Carolina de Sud, Trump a spus că “nu a văzut niciodată Partidul Republican atât de unit, pe cât este acum”. 

Surse: Reuters, DW

Sursa foto: Andrew Cline | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday