Liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au susținut o conferință comună de presă, la finalul negocierilor din coaliția de guvernare. S-a decis comasarea localelor cu europarlamentarele. La locale, fiecare partid va candida prin forțe proprii, iar pentru europarlamentare va exista o listă comună, a precizat Ciucă. În ceea ce privește data alegerilor, Ciolacu a spus că “am hotărât ca în septembrie să avem alegerile prezidențiale. Sunt 3 variante, în luna septembrie, 1-15, 8-22 sau sfârșitul lunii septembrie, adică 15-29. Data de 8 decembrie, pentru alegerile generale (parlamentare)“.

Decizia de astăzi vine după mai multe săptămâni de discuții între liderii politici și are, conform lui Mihai Tudose și Rareș Bogdan, la bază o cercetare sociologică. Cei doi susțin că rezultatele cercetării pe care le-ar fi primit ieri, la miezul nopții, au arătat că majoritatea românilor își doresc comasarea, dar și continuarea guvernării. Având în vedere acest aspect, de dimineață, coaliția de guvernare a decis strategia comună pentru alegeri, iar la ora 16 aceasta a fost validată în ședințe separate ale PSD și PNL. De asemenea, membrii celor două partide au decis ca acestea să participe pe liste comune la alegerile europarlamentare.

Principalele declarații:

Nicolae Ciucă:

  • Decizia finală a coaliției în privința alegerilor –  de comasare a localelor cu europarlamentarele. Această decizie a urmat unui proces în care fiecare dintre noi am consultat birourile politice ale partidelor, apoi ne-am reunit în coaliție. La nivelul alegerilor locale, fiecare partid va candida prin forțe proprii, iar pentru europarlamentare, va exista o listă comună. A fost o decizie care a presupus de la sine asumarea responsabilității politice, responsabilitate care vizează stabilitatea țării, coerența actului de guvernare și, desigur, ține cont de interesul cetățenilor României și contextul de securitate pentru că, din toate discuțiile avute, românii vor stabilitate, liniște și să își vadă de viața de zi cu zi. În felul acesta, cred că e necesar ca, în anumite momente, partidele să dea dovadă de un minim sacrificiu de orgoliu pentru interesele românilor și stabilitatea țării.
  • Am avut în vedere tot ceea ce s-a întâmplat de la finalul lui 2021, când această coaliție și-a asumat guvernarea, trecând țara printr-o serie de crize succesive și suprapuse, îndeplinit obiectivele așa cum au fost asumate. România a reușit să realizeze cea mai mare absorbție de fonduri europene, peste 95%. De asemenea, a reușit să realizeze, pe fondul stabilității, atracția interesului investitorilor străini și să dobândim cele mai mari sume ale investițiilor străine directe în România. De asemenea, este pentru prima dată când, pe timpul guvernelor, România are o creștere economică reală bazată pe investiții. La finele lui 2022, a fost prima dată în 35 de ani când veniturile la bugetul de stat, pe bază de investiții, au reprezentat 2,8%, în raport cu 2,2% venituri bazate pe consum.
  • A fost un program de guvernare care a prevăzut investiții. Putem vedea în întreaga țară peste 3.700 de obiective care sunt în proces de realizare prin PNDL. Sunt, de asemenea, peste 4.600 de proiecte care sunt derulate prin Anghel Saligny. Peste 6.800 de obiective prin PNRR și peste 600 de obiective prin CNI. Prin această asumare, responsabilă pentru stabilitatea și coerența actului de guvernare, nu ne putem permite să fragilizăm tot ce ține de stabilitatea țării pentru mici orgolii politice care să fractureze tot ce ține de îndeplinirea obiectivelor asumate în fața românilor.
  • PNL, în ședința BPN din după-amiază, a mandat executivul partidului să agreeze această formulă de comasare a alegerilor europarlamentare, cu listă comună, și alegerilor locale, prin forțe proprii la nivelul fiecărei filiale.

Marcel Ciolacu:

  • Știm cu toții istoricul formării coaliției de guvernare. La un moment dat, România, cu toate crizele suprapuse, se afla într-o criză socială. Nu am nicio reținere în a ne angaja în acest proiect politic. Noi, în afara de performanțele guvernării, ne-am asumat o decizie politică. O putere politică trebuie să facă politic publice pentru cetățeni, să-și asume lucruri în momente dificile și să facă mai puține calcule electorale. Aceasta este marea diferență între a fi om politic și om de stat. Am dovedit, și noi din PSD, și colegii din PNL, că putem să luăm decizii în momente dificile, nu ale noastre ca și persoane, ci ca și entități politice. 
  • A fost criză pandemică, energetică, a fost război la graniță, am fost în prag de criză socială, a venit PNRR. O putere politică, ca să-și asume aceste lucruri și să fie credibilă, trebuie să fie votată de cât mai mulți români. Prezența cea mai mare la alegeri este cea de la locale. Alegerile locale prezintă interesul cel mai mare al cetățeanului, pentru că-și alege primul gospodar al localității. Faptul că am decis această comasare nu este antidemocratic, ci este un vot în plus pentru democrație și pentru a avea o reprezentare corectă în fața românilor.
  • Am decis, și le mulțumesc colegilor, să avem și o alianță electorală pentru lista de europarlamentare. Oricât am încerca să împachetăm cuvintele, este evident că numai cele mai mari două partide se pot uni și pot face față unui val extremist. Niciuna din cele două forțe nu se pot angaja singure în această luptă politică. Este vorba de asumare, de drumul României, nu neapărat de astăzi, ci de viitor.
  • În trecut, România a mai luat astfel de decizii, așa am putut reuși să intrăm în UE și în NATO. Acum avem două obiective la fel de importante – să intrăm pe deplin în Schengen și, în 2026, să fim membri OCDE. 
  • Avem un deficit egal cu investițiile, nu vorbim despre cheltuieli pe consum. România e pe direcția corectă și ca să rămânem pe ea, trebuie asumare politică. Toată lumea a vorbit, pe urmă, de rotație, mai puțin de promovările pe care le avem. Se va vorbi mai mult de calendarul electoral. Am sentimentul că am făcut ce trebuia pentru țara mea, indiferent de costuri.
  • În afară de comasare și alianță electorală la europarlamentare, am hotărât ca în septembrie să avem alegerile prezidențiale. Sunt 3 variante, în luna septembrie, 1-15, 8-22 sau sfârșitul lunii septembrie, adică 15-29. Data de 8 decembrie, pentru alegerile generale (parlamentare). Sincer, nu văd nimic neobișnuit ca, predarea între actualul și viitorul președinte să se desfășoare într-un calendar cunoscut.

Șeful guvernului a susținut, acum două săptămâni, că deja în nouă state membre ale UE, alegerile locale au fost comasate cu cele europarlamentare și a argumentat că, dacă și în România va fi luată o decizie similară,mai mulți români participă la vot. Dacă erau singure europarlamentarele, fără niciun referendum, cum se mai întâmpla în trecut, atunci prezenţa la vot va fi una minimă.”

Tot în urmă cu două săptămâni, președintele Klaus Iohannis a declarat că patru runde de alegeri (europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale) sunt foarte multe: Care cu care se pot comasa în mod legal, corect și constituțional va elucida guvernul și coaliția de guvernare. Eu nu sunt împotriva unor comasări de alegeri.”

Până să ajungă la o decizie finală, cei din coaliție au avut în vedere mai multe variante. Primul calendar care a fost fixat oficial a fost acel al alegerilor pentru Parlamentul European, mai precis s-a stabilit că fiecare țară membră în parte va alege o zi din intervalul 6-9 iunie, în care să organizeze scrutinul. Având în vedere această situație, s-a discutat de mai mult timp  posibilitatea comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare. Un alt scenariu discutat a fost desfășurarea alegerilor parlamentare cu primul tur al scrutinului prezidențial, în decembrie, conform News.ro.

Conform celui mai recent sondaj de opinie realizat de INSCOP, la comanda News.ro, și dat publicității la finalul lunii ianuarie, PSD ar obține 29,5% la alegerile europarlamentare, PNL ar avea 18,8%, AUR 18,4%, Alianța Dreapta Unită (formată din USR, PMP și Forța Dreptei) 12,9%, iar SOS (partidul Dianei Șoșoacă) 6,5%. 

În privința alegerilor prezidențiale, 24,6% ar vota pentru Mircea Geoană, din postura de candidat independent, 15,1% pentru Marcel Ciolacu, din postura de candidat al PSD, 14,8% pentru Diana Șoșoacă (partidul SOS), 10,8% pentru Nicolae Ciucă (PNL), 10,7% pentru Victor Ponta (Pro România) și 10,4% pentru George Simion (AUR).

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday